Sentimente

Sunt incapabila sa imi exprim sentimentele fata de toti cei dragi. Stiu ca gresesc, dar am impresia ca, daca imi dezvalui sentimentele, atunci acestea isi pierd din intensitate, din valoare. Si ma simt ca o proasta cand incerc sa spun „Si eu te iubesc!” sau „Nu mai plange, iarta-ma!” sau „Da, si pentru mine contezi!”... Mda, puteti zice „Pai chiar esti proasta!” Si eu imi spun asa uneori si imi propun sa ma schimb. Dar apoi viata imi aminteste de ce am ales devalorizarea inimii... Desi ii admir pe cei care au puterea sa spuna ceea ce simt, atunci cand vine randul meu sa fac asta...dezvaluirea sentimentelor imi pare o dovada de slabiciune. Stiu ca este exact contrariul, dar... vorba cantecului „There's a pillar in my way”. Probabil asta se intampla datorita faptului ca am invatat de mult sa imi reprim sentimentele. Un mecanism de autoaparare nascut dintr-o sensibilitate excesiva. Si pentru a le reduce la tacere, a trebuit sa le diminuez valoarea. Uneori chiar reducand-o la zero. Hm...poza se numeste „Nu uita sa iubesti”. Pentru a avea ce uita, trebuie sa cunosti. Trebuie sa ai curajul sa inveti. Eh, mult timp am zis „Pas!” unei astfel de experiente. Pentru ca puteam suporta neimplinirea visului, dar nu puteam suporta dezamagirea...